Jaf ca-n codru în perioada stării de urgență, sub coordonare anticreștină și islamism radical
Stimați cititori ai portalului nostru, vă oferim cea mai bună dovadă că suntem conduși ca țară, de o coaliție politicăContinuă citirea
un ziar electronic de anchetă
Stimați cititori ai portalului nostru, vă oferim cea mai bună dovadă că suntem conduși ca țară, de o coaliție politicăContinuă citirea
Înainte de a dezbate subiectul acestui articol, fac precizarea legată de subiect că pe de o parte sunt student șiContinuă citirea
Populația României nu are habar de ceea ce Guvernul și președintele au pregătit: Vaccinarea obligatorie a tutror românilor. Ce părereContinuă citirea
Sub falsul argument al combaterii COVID, fără încuvințarea instanței polițiștii suceveni au pătruns în incinta Bisericilor creștine din Suceava. PrintreContinuă citirea
Împreună cu colegul meu Marius am făcut cercetări și nu ne-a venit să crddem când am verificat cum stă ZiarulContinuă citirea
Un polițist beligian a simulat că legitimează un cetățean. Deși românul i-a prezentat buletinul, polițistul repeta ca un picup stricatContinuă citirea
Intrarea în rolul de capitală europeană a municipiului Timișoara se apropie cu pași parcă tot mai rapizi. Pe ultimii metriContinuă citirea
Poliția chineză condusă de la Beijing a arestat o femeie în vârstă de peste 50 de ani sub acuzația deContinuă citirea
Funcționarii de la Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara (DEP Timișoara) săvârșesc abuz în serviciu în formă calificată, faptă prevăzutăContinuă citirea
aceste fapte care au impus peste noapte o dictatură militară pe teritoriul României și solicit sesizarea de îndată a PICCJ și tragerea la răspundere penală pentru infracțiuni de abuz în serviciu, uzurparea funcției, fals și uz de fals (documente care cuprind mențiuni de obligativitate nereale, acte subsecvente consecință : exemplu – Amendarea unei Biserici Penticostale din Timiș), propaganda statului totalitar, subminarea economiei naționale.Continuă citirea
Trei deținuți au murit și alți doi sunt în stare gravă, în urma unui incendiu care a avut loc la Penitenciarul Satu Mare. Mass Media fiind absorbită de Coronavirus pierde din vedere corupția și tortura din ANP. În realitate, condițiile din penitenciare s-au degradat, și nu s-a renovat nimic. Minciunile lui Tudorel Toader au suprimat amenda ce trebuia aplicată prin decizia pilot, Rezmiveș c. României.Continuă citirea
În zona centrală a orașului, chiar în fața Prefecturii județului Timiș din Timișoara, după crearea și astuparea unor șanțuri auContinuă citirea
Designed using Magazine News Byte. Powered by WordPress.