Mirosul de la Continental Tyres din Weekend, măsoară șpaga dată autorităților din Timișoara

Ziua de Duminică a debutat cu un miros de cauciuc ars pentru Zona Lipovei și comuna Dumbrăvița din Timișoara, miros de cauciuc ars. Deși există o lege, Legea nr. 123/2020 care interzice expres și imperativ o asemenea practică, Continental Tyres respectiv Continental Automotive, Continental Automotive Products S.R.L. sunt exceptate de la lege.

Ce se întâmplă de fapt? În Weekend nu are activitate nici o instituție publică de control. În același timp nici un șef cu atribuții decizionale de la Continental nu este în unitate, rămân muncitorii cu șefii de tură. Nesuportând atmosfera interioară aceștia deschid trapele de aerisire fără a mai utilizate filtrele în care compania a investit milioane de euro consecința imediată fiind emanarea în zonele învecinate a compușilor de gaze rezultați prin topirea cauciucurilor.

Există o problemă de principiu. O industrie chimică nu poate să se afle între zone rezidențiale, statul român fiind parte la Pactul Internațional cu privire la Drepturi Sociale și Economice mai dinainte de sosirea Continental la Timișoara, dreptul la un mediu sănătos care exclude industria chimică din vecinătatea locuințelor fiind deci o normă constituțională prin puterea mecanismului ONU și convențiilor subsecvente. Pe de altă parte o industrie chimică nu poate opera non-stop ci în zilele libere trebuie și ea să facă repaus. Însă se pare că șpaga înaintată funcționarilor publici care au avizat funcționarea unei fabrici care teroriezează Timișoara este atât de mare încât nimeni nu poate birui acest colos industrial. 80.000 de Euro se pare că ar fi primit fiecare comisar al gărzii de mediu pentru a proteja această companie, sesizarea făcută de mine fiind respinsă de Garda de Mediu care afirmă că „niciodată în municipiul Timișoara nu s-a simțit vreun miros de cauciuc”, aceasta într-un document oficial. Există un număr de peste 10 declarații olografe ale unor persoane din interiorul Continental Tyres care afirmă că au auzit că s-ar fi înaintat sume uriașe funcționarilor publici cu atribuții de control, sume care pleacă de la 80.000 de Euro. O fi adevărat? Cert este că mirosul persistă în timp ce garda de mediu respinge sute de petiții ale cetățenilor. Numărul de respingeri, de clasări, cu argumente ce conțin mențiuni nereale, adică fals intelectual comis de agenții Gărzii de Mediu, protecția asigurată de primarul Fritz care a închis Grădina Zoologică pentru a ascunde mizeria ordinară creată de Continental, atestă un colos de corupție care a penetrat și Ministerul public, deoarece parchetele timișorene nu au efectuat nici un demers pentru a scăpa timișorenii de un coșmar odios, rod al unui concurs de infracțiuni: Infracțiuni contra mediului, infracțiuni de fals, infracțiuni de abuz în serviciu, infracțiuni de corupție și grup infracțional organizat.

Ancheta continuă

Marius leontiuc – jurist senior editor

 

(Visited 69 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *