Timișoara este din nou sufocată de miros de cauciuc ars provenit de la Continental Tyres – Continental Automotive. Conducerea Continental Tyres împreună cu primarul Timișoarei Dominic Fritz, în opinia mea, au creat și constituit un grup infracțional organizat structurat în infracțiuni contra mediului, abuz în serviciu și corupție.
La data de 5 Aprilie 2024 în zona Lipovei și comuna Dumbrăvița, un miros intens de cauciuc ars, sufocant, chinuia locuitorii Timișoarei. Comisarii de la Garda de Mediu nici nu au vrut să audă despre acest subiect. Ziarul de Banat și Rechizitoriul.ro au mai prezentat documentele prin care aceștia afirmă că nu există miros de la Continental Tyres.
De fapt grupul infracțional a corupt comisarii. Din informațiile noastre se pare că trustul Continental Tyres plătește vacanțe scumpe comisarilor de la Garda de Mediu, Primăria Timișoara și chiar unor persoane din autorități de sănătate și mediu care ar avea competențe în a suspenda activitatea poluatorului care agresează cu miros oribil cetățenii unei jumătăți de oraș și a unor comune precum Ghiroda, Giarmata Vii, Dumbrăvița. Pentru a ascunde dezastrul ecologic, primarul ales al Timișoarei fără domiciliu în Timișoara la data alegerii, numitul Dominic Fritz a închis Grădina Zoo susținând în mod mincinos că va fi renovată. Grădina Zoo se afla în vecinătatea Continental Tyres – Continental Automotive, fabrică cu profil de industrie chimică între zone rezidențiele care produce anvelope de cauciuc între case și blocuri. Animalele din grădina Zoo Timișoara mureau unul după altul datorită vaporilor de cauciuc cu noxe pe care le inhalează cetățenii Timișoarei și comunelor limitrofe. Principiul „poluatorul plătește” impus de UE la Timișoara este doar o lozincă.
Chiar dacă suntem înainte de o campanie electorală, redacția noastră nefiind preocupată de subiectul electoral, expunem rodul și activitatea infracțională a acestui grup, clar structurat și organizat. Urmarea activității infracționale a grupului constă în agresarea cetățenilor cu mirosuri insuportabile, locuitorii din zona Ion Ionescu de la Brad nemaiputând să țină ferestrele deschise în anumite ore. Interesant este că DNA Serviciul Teritorial Timiș nu acționează. Spitalul din vecinătatea UMT a acționat trustul în judecată. Justiția timișoreană, cea apărată chiar de cunoștințe de ale mele, magistrați, au respins acțiunea spitalului. În fața acestei mafii, cetățeanul de rând nu are nici o șansă, sens în care ceea ce face clasa politică actuală (programul cu reciclarea SGR) este doar un spectacol. Realitatea este una sumbră. Așteptăm cu o ultimă speranță o acțiune de la DIICOT sau chiar Parchetul European.
Marius Leontiuc – senior editor